Automobil Club din Moldova a participat la Seminarul republican „Educație, infrastructură și tehnologii inteligente pentru un sistem rutier sigur”, organizat de Centrul Național de Educație Rutieră (în cadrul Universității Pedagogice de Stat UPS „Ion Creangă”), în data de 10 iulie 2026.
Reuniunea a adus la aceatsă întâlnire specialiști din învățământ, oficiali publici și reprezentanți ai asociațiilor de profil. Scopul principal a fost analizarea problemelor stringente și identificarea unor alternative viabile pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.
Evenimentul a fost deschis prin alocuțiunile de salut ale lui Anatolie Daicu, conducătorul Centrului Național de Educație Rutieră, și ale lui Tudor Castraveț, prorectorul pentru activitatea științifică al UPS „Ion Creangă”. Aceștia au pus accentul pe importanța majoră pe care parteneriatele dintre instituții, activitatea de cercetare și componenta educațională le au în configurarea unei rețele de transport sigure și durabile.
Un punct de referință al evenimentului l-a constituit intervenția Tatianei Mihailova, directoarea Automobil Club din Moldova (ACM). Tatiana a susținut o prezentare de impact axată pe tema „Siguranța Rutieră: rolul și implicarea ONG-urilor”.
Tot aici a fost evidențiat modul în care sectorul asociativ acționează ca un catalizator între autorități și comunitate, transformând politicile de siguranță în acțiuni concrete de educare, advocacy și conștientizare publică, esențiale pentru reducerea riscurilor pe șosele.
Agenda seminarului a cuprins expuneri ale experților axate pe managementul circulației, ordinea publică, infrastructură și educație. Cei prezenți au dezbătut o gamă largă de teme strategice:
La dezbateri au participat activ specialiști din cadrul unor instituții-cheie, printre care: Universitatea Tehnică a Moldovei, Inspectoratul Național de Securitate Publică, Administrația de Stat a Drumurilor, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Autoritatea pentru Siguranța Publică, Asociația Școlilor Auto și Automobil Club din Moldova.
O parte din materialele prezentate și distribuite sunt din cadrul proiectului „Tinerii pentru drumuri sigure”, implementat de Automobil Club din Moldova, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, prin intermediul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2026 susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.