„Fii informat! Fii în siguranță!” - modul de siguranță rutieră pentru tineri

Conform datelor OMS, la fiecare 24 de secunde, o persoană își pierde viața într-un accident rutier, iar anual peste 1,2 milioane de oameni mor pe drumuri. Copiii și tinerii cu vârste între 5 și 29 de ani sunt categoria cea mai vulnerabilă, accidentele rutiere fiind principala cauză de deces a acestora, la nivel mondial.

În contextul activităților de prevenire, Automobil Club din Moldova a elaborat un modul informativ de siguranță rutieră pentru a ajuta tinerii să înțeleagă mai bine riscurile din trafic și să adopte obiceiuri sigure și responsabile, devenind astfel un exemplu pentru colegii și comunitatea lor.

Cu suportul Ministerului Educației și Cercetării, acest modul urmează a fi distribuit în toate instituțiile de învățământ și centrele de tineret din țară pentru educarea și promovarea comportamentului corect în calitate de participanți la trafic, în special, pietoni, pasageri și cicliști.

Modulul de siguranță rutieră pentru tineri - „Fii informat! Fii în siguranță!” a fost lansat în luna septembrie 2025 și urmează a fi prezentat printr-o serie de sesiuni de informare în rândul tinerilor cu vârste cuprinsev între 14 și 35 de ani, la nivel național, în centrele de tineret. Prima instruire de acest gen s-a petrecut la Centrul Municipal de Tineret Chișinău, celelalte instruiri fiind planificate pentru perioada imediat următoare.

Modulul conține un video animat, o prezentare PPT și un pliant informativ tematic; acestea fiind structurate în baza abordării a 4 categorii-cheie de participanți la trafic: pietoni, pasageri, bicicliști și utilizatori de trotinete și șoferi. Astfel, acesta prezintă un suport informativ de bază pentru potențialii formatori (profesori, tineri etc.), ce rămâne în instituții pentru informare, distribuire și promovare continuă.

Pe lângă activitățile interactive și cunoștințele acumulate, tinerii implicați primesc elemente reflectorizante pentru siguranță în condiții de vizibilitate redusă.

Totodată, sesiunile de informare oferă tinerilor posibilitatea de a se implica activ, de a discuta, pune întrebări, oferi/primi răspunsuri și soluții. Aceștia își conștientizează rolul lor ca participanți la trafic și de influența pe care o pot avea asupra celor din jur.

Activitățile de prevenire sunt parte a proiectului „Generația sigură – educație și acțiune pentru drumuri sigure”, implementat de către Automobil Club din Moldova cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret, și proiectul „Promovarea zonelor școlare de 30 km/h în Moldova”, cu sprijinul EASST și FIA Foundation.